Aș vrea, dar mai bine nu

”Mi-e dor de mine cu sufletul altuia.” (Ionel Teodoreanu – La Medeleni)

Aș vrea să te sun, dar mai bine nu. Poate că mi-e teamă că voi auzi tonul ”ocupat”, că îmi vei ignora apelul de la primul sunet și că atunci când răspunzi , vocea ta nu ar mai fi la fel. Sau poate că doar sunt intimidată de repirația ta care ar umple tacerea în așteptare, ca să vorbesc eu prima și să te întreb dacă mă auzi și unde ai fost.
Aș vrea să te văd, dar mai bine nu. Știu că ne separă mile, trenuri, avioane, linii telefonice, internet și încăpățânare. Cred că mă îngrozește calatoria cu mașina, primul pas, o promisiune, și eu luând decizii pentru tine, pentru noi, din nou. Poate că te întrebi dacă mai știu drumul așa cum obișnuiam să îl știu, ca pe liniile din propria-mi palmă, delicate și familiare. Probabil mi-e teamă de transformările de pe chipul tău și că nu îți voi mai recunoaște râsul dupa atâta timp, sau poate mi-e teamă că doar ne vom uita unul la celălalt, memorându-ne fiecare rid în tăcere, amintindu-ne de ce ne-a uitat uitarea.
Aș vrea să te sărut, dar mai bine nu, pentru că mi-aș aminti ce gust au buzele tale…a duminică dimineața și sirop de arțar, a frăgezime și a iarnă.
Aș vrea să te găsesc și să te ating, dar mai bine nu. Poate pentru că trupul tău nu mai este al meu, iar pielea, pistruii, vânătăile, mușchii și chiar locurile unde obișnuiai să fii nu îmi mai aparțin de drept. Te voi savura ca pe o statuie într-un muzeu, incluzând ochii, brațele, zâmbetul, chiar și spațiul gravat din jurul statuii : ”fragil, casant, rezervat”.
Aș vrea să îți spun că te iubesc, dar mai bine nu. Îmi voi înghiți cuvintele, te voi întreba doar cum ești, cât timp a trecut de când…ca și cum am fi doi străini în supermarket întinzând mâna după același fruct, pretinzând cu stângăcie că nu ne-am iubit niciodată din tot sufletul. Îți voi vorbi despre noua mea locuință și despre tricoul pe care l-ai uitat la mine, dar cu siguranță nu îți voi spune că l-am purtat noaptea trecută. Aș vrea să îți spun cât de mult îmi lipsești și cum adorm plimbându-mă printre amintirile noastre, dar, îmi mușc buzele și cuvintele se pierd ; îți voi spune că părul îți stă bine (chiar dacă am mai numărat șase fire albe) și îmi voi lua ”la revedere”, urându-ți tot binele din lume.
Aș vrea să te uit, dar mai bine nu.

Comments

  1. Nu sta pe gânduri și nu privi cum relația sau căsnicia ta se destramă încet, așa cum am făcut eu. Relația mea de șase ani s-a încheiat, iar iubitul meu m-a blocat pe toate rețelele de socializare. Am avut inima frântă și am plâns la nesfârșit, dar în adâncul sufletului știam că plânsul nu va rezolva nimic.

    Din cauza iubirii pe care o aveam pentru el, am continuat să caut o soluție - ceva care să-l poată aduce înapoi. Vă rog să nu mă judecați. Oricine a fost cu adevărat îndrăgostit și a fost iubit în schimb va înțelege exact cum m-am simțit.

    În timp ce căutam online, am dat peste multe comentarii despre cum Dr. Dawn a ajutat oamenii să-și restabilească relațiile și căsniciile. Unii chiar au susținut că a ajutat la vindecarea cancerului, HIV-ului, herpesului și a altora. Din disperare, am decis să-l contactez și să-i explic tot prin ce treceam.

    După ce m-a ascultat, mi-a spus că o fată apropiată iubitului meu i-a aruncat o vrajă.

    Sincer, am observat o anumită fată din cabinetul lui care obișnuia să-l viziteze des pe iubitul meu, dar nu m-am gândit prea mult la asta la momentul respectiv. Dr. Dawn m-a asigurat că partenera mea se va întoarce în termen de 48 de ore. Nu l-am crezut - suna prea frumos ca să fie adevărat.

    Dar, spre surprinderea mea, în 48 de ore, am început să primesc mesaje de la un număr ciudat. Era iubitul meu. Mi-a trimis mai multe mesaje, cerându-și scuze și iertându-mă. În cele din urmă, l-am acceptat înapoi, mai ales după ce a depus eforturi reale să îndrepte lucrurile.

    Lunile mai târziu, ne-am căsătorit și astăzi avem un copil frumos împreună. Îi sunt recunoscătoare Dr. Dawn pentru cum a ieșit totul. Familia mea și cu mine suntem fericiți și împăcați.

    Dacă treci printr-o perioadă dificilă în relația ta, căsnicie, infertilitate, boală, ghinion, nu-ți pierde speranța. Contactează-l pe Dr. Dawn, lucrurile se vor schimba cu siguranță când te aștepți mai puțin.


    Contactul său de WhatsApp: +2349046229159


    Email: dawnacuna314@gmail.com

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Sex sau gogoși?