pentru tine

Te simt, te-adulmec, te imbratisez Cu ochii mintii treaza te visez. Ma plimb prin ganduri si te urmaresc Iubitul meu necunoscut, sa te privesc. Sa te privesc in ochi, sa-mi strig dorinta Sa te cunosc, sa aflu cine esti Sa-ti spun ca mi-am tinut fagaduinta… Iubitul meu necunoscut, print din povesti. Inchipuire dulce de moment De va sa vii, te-oi astepta nerabdatoare Ofranda-ti dau miraj incandescent, Iubitul meu necunoscut, himera calatoare.

De ce-ai facut asta? Acum de ce taci? De ce-arunci scrisoarea? De ce te imbraci? De ce-nchizi in tine cuvintele-amare? De ce nu ma strangi la piept cu ardoare? De ce-a trebuit sa pleci pe furtuna? De ce ai in tine atata ranchiuna? De ce ma respingi? De ce nu ma vrei? De ce te gandesti doar la alte femei? De ce te iubesc infinit si plapand? De ce dragostea trece prin mine arzand? De ce jinduiesc dupa dulci sarutari? De ce nu gasesc raspuns la-ntrebari?

Pentru noptiile mele prea lungi ce-au uitat cum se ajunge la vise cand,pe corzi de regrete prelungi plang in ritm de amintiri compromise. pentru ochii mei rosii in zori  de fluidele biciuite sarate  te blestem sa nu poti sa mai mori  si ai tai dragi sa traiasca jumatate! sa-ti saruti si tu-n ore tarzii  mari iubiri conturate-n cenusa  galbicioase ori prea stravezii! doar fantomele ce nu-ti bat la usa doar strigoi de regrete si fum, hotarati sa nu invie vreodata biete urme lasate pe drum… de plimbari lungi cu “a fost odata”... sa te trezesti batran si beteag cu ochii albi de atata privire cu maini reci sprijinite-n toiag, cu povesti spuse cu incetinire.. te blestem sa nu uiti,sa privesti  cu ai mintii tai ochi spre morminte   in brate sa mai simti ce iubesti,  doar in vis si in aduceri aminte sa ajungi la biserica greu, istovit,pe cand lumea se intoarce sa gasesti poarta inchisa mereu  si sa n-apuci lumina de Paste! ...

Inchide-mi ochii pentru totdeauna, Rasfira-mi pleoapa peste infinit… Si din pamantul rece,-ntelenit Sa-mi faci culcus pe veci…                                       Imi e totuna De mor zambind cu chipul tau in gand Sau de traiesc visandu-te in noapte. Ma iarta deci pentru-ale mele fapte Caci plec din asta lume murmurand O ultima dorinta, cea mai draga… Sa ne-ntalnim candva pe luna plina Sa te primesc in lumea mea divina Ca sa nu   umblu-n negura, pribeaga

Tristetea ma doare, ma arde mocnit Cand mintea-mi brodeaza iluzii nefaste Cand inima-mi e ratacita-n contraste Si-abisul ma frange necumpanit. Ce pot s-astept de la viata stinghera? Inchisa-ntr-o amfora de-aur si-argint Astept un gest, un cuvant de alint, Pe fruntea-mi cu griji, o mana.. himera. Cu ingerii-alaturi as vrea sa ajung Tortura sa-nchei, fericirea s-apara Sa-mi dezleg solitudinea si viata amara Si grijile toate sa le alung.

Din dragoste de tine - fior nebănuit- te chem acum în ceasul de noapte străvezie, sa legănăm pe brațe a lunii fantezie, să fiu a ta dorință, să fii al meu iubit. Din dragoste de tine - amară utopie- mă regasesc în vise, mă regăsesc în timp, mă regăsesc în umbra ce tandru se apropie ca să aducă ofrandă zeului din Olimp. Din dragoste de tine - pioasă rugăciune- aș traversa durere, minciună, conștiință, m-aș avânta în volburi, în haos, neființă, ca inimile noastre pe veci să se cunune.

Iți spun că-mi pare rău și nu e de ajuns… Mă vrei târându-mă-n genunchi să cer iertare Dar pentru ce? De două zile-aștept răspuns. Un semn…să stiu si eu a ta frustrare. Sau cărui fapt divers se datorează Răceala-ți si obida-ți din cuvinte? Și care-i vina ce mă-mpovarează când bine vezi, mesajul ma dezminte? Hai, lasă supărarea, nu fi rău cu mine, să ne purtăm ca doi copii-adulți… Eu vreau să te sărut, eu țin la tine, Promite-mi că mesajul o s-asculți

V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept, Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit, Femeia, n-are, totuşi, nici un drept. Muncim, ca nişte sclave, zi de zi, Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu, Şi condamnarea de-a ne urâţi, Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu. Stăm în picioare, încă de cu zori, Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri, Dar voi, care vă credeţi tot feciori, De ce nu arătaţi ca nişte miri? Pe unde ne daţi dreptul de-a munci, Lucrăm istovitor, cu voi în rând, Din când în când, în burţi ne daţi copii, Iar voi plecaţi la altele, râzând, Când suferiţi, ne cereţi lângă voi, Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult, Vă plângem, când vă duceţi la război, Sau când vă speriaţi, la vreun consult. Eroic v-am iubit nelegitim, Şi legitim, eroic v-am iubit, Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim, Ba, alteori, intrăm în circuit. Iar cele care, azi, pe termen scurt, Vă fură amintirile de ieri, Îşi vor plăti plăcerea unui furt, Fatal, cu f...

Ram â i cu mine-n seara asta… Să petrecem ceasurile iubindu-ne tumultuous și ignorand raza de lună din fereastra unde-mi canta demult un trubadur reverențios. Ia-mă în patul tău cu așternuturi de satin, șoptește-mi tandru de iubire si desfrâu, strecoara-te-năuntrul meu , felin, sarută-mă, imaginației dă-i liber frâu. Pătrunde-mi mintea, trupul ,ora și secunda cu gura ta, cu gândul si dorința ce arde-n noi-dorință furibundă- și gem ușor, apreciindu-ți iscusința.

Când vei pleca, să-mi iei iubirea și să o-ngropi pe plaja cu nisip și scoici, Iar eu imi voi scânci nefericirea ca un copil lipsit de brațul unei doici. Când vei pleca, grabit, să iei aminte la lacrimile și durerea mea, la strigătul meu mut, la ne-cuvinte, la suferința ce o lași in urma ta. Când vei pleca, să-mi uiți uitarea și dorul ce în gând adăpostesc, și disperarea mea, capitularea.... dar sa nu uiți vreodată.....te iubesc.

I’m craving for your soft green eyes whilst my conscious mind denies. The thought is tearing me apart… My poorly heart…. I’m longing for our dearest lips embraced into a lustful kiss, your hands along my tears and cries… Pain in disguise… I wished that you be only mine, I hear your only sound divine, I dream of you and me for good… I wish I could…

Si totul a murit… A fost un vis frumos din care m-ai trezit cand nu ma asteptam. Din vorbe aruncate-n vant ramase-acum un pumn de cenusa si pamant. Toate mangaierile si zambetele par desuete, mi-ai purtat destul sambetele si am rostit prea multe epitete. Si totul n-a contat catusi de putin…inima a-ncetat sa suspine dupa o naluca- si cat as vrea ca ea sa-mi readuca iubirea ce atat am cautat!- Nu mai e loc nici de visare, nici de sperante, nici macar durere, nici disperare nici incredere…

Un ardelean sta în parcul Garii de Nord. În acest timp un individ care facea jogging se opreste în fata lui si începe sa faca flotari. Ardeleanu se uita sub el, se uita deasupra lui, în fata, în spate si dupa un timp exclama nedumerit: -Apoi, fatuca o plecat de mult !...

Tu stii ca te iubesc...ți-am spus de-atâtea ori nu prin cuvinte, ci prin ochii mei, prin soarele ce stralucea in ei si prin sarutul meu ce-ți da fiori. Tu stii ca te doresc nemarginit si buzele mi le pecetluiesti cu un refuz...tu nu poti sa iubesti, Nu vrei sa ai nimic din ce-am de daruit. Tu stii ca mă aprinzi cu sarutari, cu mangaierea tandra, si mai mult cand mă alinti cu-a tale-mbratisari ratiunea mea nu stiu s-o mai ascult, plutesc pe valuri stravezii de gand si-n minte-mi vin cuvintele a-ți zice... sa strig ca te iubesc...dar bice plecand din ochii tai imi ingradesc orice cuvânt.

Imi strig durerea prin hohote si lacrimi. Ma sfasie amintirile si visele impovarate de patimi necunoscute de mine. Putere nu-mi dai sa merg mai departe s-arunc in abis cuvintele si promisiunile desarte. Imi cercetez uitarea si te gasesc in ora de frustrare… Ma napusteste tristetea si secunda nesfarsita doare. Ma regasesc in umbra care nevinovata parca plutind prin praf de stele sa te sarute-ncearca. In somn adanc de moarte ai stins iluzia fericirii, mi-ai luat si-acea farama de sens a implinirii in care eu sperat-am in inocenta clara ca poti sa fii al meu. Si gandul ma-nfioara… Te-ador straine, mi-inchin iubirea pe altarul unde am cunoscut sperante, deziluzii, credinte muribunde.

o fi al tau :))) da' si ce-i al meu e-al meu

Tu, cel dintai suspin de primavara, Eu, stanca in oceanul de vis ce ma inconjoara. Tu , izvorul de cuvinte, a sufletului hrana, Eu, fiica-a Afroditei, cea fara de prihana. Tu, dulce amagire, senzuala-nchipuire, Eu, flacara nestinsa arzand in nemurire. Tu, rasarit de soare in viata mea pustie Eu, frunza ratacita, cazuta-n agonie.

Nu vreau sa vii, singuratate! Sa nu mai bati la usa mea! Au fost de-ajuns toti anii-acestia in care graiul tau ma adormea. Mi-ai adormit simtirea vie si sufletul mi-ai amortit Sa nu mai pot iubi pe nimeni, sa n-am nimic de daruit… Desertuiam prin viata terna far’ a gandi la ce tortura m-ai subjugat…singuratate…si-atata chin…si-atata ura am strans in asta vreme! Pleaca, azi te-alung din a mea casa! Vreau sa ma lasi in buna pace…pustietatea nu ma mai apasa. Sa nu mai vii nicicand in spatiul meu plin de iubire si visare, Sa piei pe veci! De-acum nu mai ascult a ta cantare.

Cufundata in asternuturi de matase Gandul imi canta-o muzica ciudata. Si cheia sol se agatase De o doime neajutorata. Adorm usor visandu-l pe amorez Eu-ti sunt bemol, tu mi-esti diez. Dansam… si armonia se proclama Suntem aceleasi note intr-o gama. Esti do-ul meu si eu voi fi un mi Daca din cand in cand alaturea-mi vei fi.

Cu tine ma imbat cand noaptea te aduce in vis... Cand cu tine ma desfat imi cresc aripi si zbor in paradis. Arhanghel neprihanit mi te-ai intruchipat Si zambetul pe buze mi-ai redat. Cand te zaresc, speranta ma inunda Si orele de dragoste se rezuma la o singura secunda. Ieri, buzele tale mi-au adus nemurirea, Azi degust singuratatea si mahnirea. Maine voi pluti printre razele iubitului meu soare Si o sa ma rasplatesti pentru clipele de asteptare.

Minte-mă ca ma iubesti, ca iti plac ochii mei, Minte-mă ca eu sunt alinarea pe care o vrei. Minte-mă ca sunt universul pentru tine Si ca o sa faci dragoste cu mine. Minte-ma ca o sa-mi aprinzi pe cer stele Si ca in oceanul meu o sa-ți reversi apele. Minte-mă ca timpul in loc ai oprit, Ca esti gandul meu ce-a hoinarit, Ca trupul meu te-a ispitit. Si dupa toate-acestea, minte-mă te rog, minte-mă ca m-ai mintit.

Vibram in aceeasi armonie a sufletelor Cand gandul tau porunca este pentru-al meu, Cantam acelasi sunet pe coardele placerii Si ne-mbatam cu vise din cupe de cristal, Simtim iluzia fericirii din patima crescanda Cand ochii mi-i saruti cu buze moi de foc Cand mana mea coboara incet spre infinit Cand totul se invarte in jurul nostru Ca un torent albastru de ape-imaginare... Ascultam la urma ticaitul universului Si inimile noastre batand la unison Intr-o simfonie a multumirii. Esti aici, Langa mine, Alaturi... Si nu vreau sa mai pleci.

Iubeste-mă de stii s-o faci ca vântul ce mă-mpresoara in cântarea lui. Iubeste-mă de poti s-o faci cu gandul, cu existenta, cu cuvântul, cu adevarul absolutului. Iubeste-mă de vrei ca pe-o sclipire in bezna dens-a-ntunecatei seri... deși in lumea asta totu-i amagire si in iubire nu mai poti sa speri. Iubeste-mă de ieri, de azi, de maine, din miezul nopții pana-n miez de noapte iara. Cu tine verbul vieții se declina, pe totdeauna esti a mea comoara.

In visul meu azi-noapte te-am avut si in visarea mea mă-mbratisai... Tu juraminte imi faceai pe universul absolut. Apoi in brate m-ai luat si am plecat pe raza lunii-alunecand pana la stele. Frematand mi-ai luat in palma inima si-ai aruncat-o-n soare, ca sa isi zvante lacrima de dor si nepasare. Eu te-am lasat am alergat spre soare in genune, ca inima-mi sa iau-napoi plina de-amaraciune. Te-am cautat devorator cand noaptea-n zi se-mbina, dar n-am gasit decat un nor de amintiri din vise pe retina.

Privesc in gol si privirea Mi se opreste dintr-o data Pe acele ceasornicului vechi si adormit... Nu se aude nici un ticait... Doar inima mea geme, săraca, zbuciumata, Pastrand in zvacnetul ei surd si drama si iubirea. Minutul si secunda adie peste frunte Lăsând o urma vaga-a timpului trecut, A timpului in care te adoram, minune, In care mă daruiam cu totul-frumoasa ta cuminte- Si in genunchi in fata ta am cazut Soptind...iubire, tu esti altarul meu de-nchinaciune!

Atinge-mă iubite cu buze de petale de roua pline. Sa mă alinti, sa imi soptesti agale ca nu-i niciuna dulce ca si mine. Patrunde-mi sufletul cu boarea ce adie din rasuflarea ta cea draga mie. Lasa cascada cuvintelor de dragoste sa-mi scalde trupul gol. Te-ncolaceste Pe bratul meu ca o liana... Inunda-ma, da-i trupului meu hrana. Infometata sunt ca si speranta arzand de nerăbdare-nchisa-n ganduri... Iubitul meu, tu imi cunosti dorinta. E-ascuns-aicea, undeva-ntre randuri. :))

Sa ma aplec sa te sarut Pe ochii limpezi de cristal, Sa murmur dorul meu nevrut In geamatul paradoxal, Sa te dezmierd ca pe-un iubit In dulcea clipa de sudoare, Sa fim doar noi si-un asfintit Sau chiar un rasarit de soare, Sa te iubesc la nesfarsit, Sa te alint cu-a mea petala Cand toate pe pamant au adormit... Dorinta mea sacerdotala.

Stam fata-n fata goi doar noi doi in singuratate. Nu avem cuvinte a ne spune. Iti mangai trupul cald ce-mi aparține pentru eternitate. Tu mana-mi iei si o ridici la buze si degetele-ți imi sun calauze înspre neant. Apoi totul se contopeste intr-o alta fiinta ce isi arată ultima dorinta: Is you whom I want! Te vreau acum, aici, intotdeauna in focul care arde-ntruna abracadabrant.

Sa te desparti de mine?! Tu ai vrea?? Chiar nu te doare suferinta mea?? Nu vezi luceferii din ochii mei Cand imi apari in cale?? Sau nu vrei Sa-mi dai o sansa doar… Atat de trista, Cu lacrimi revarsate in batista Ma lasi visand la clipe de placere -sfanta-amintire. Doamne, ce durere… Ce-nnourat e totul si ce tern! Sunt doar un cantec trist…fara refren…

Cand voi invata sa nu te iubesc, voi strange toate Stelele si ti le voi darui ca semn al renuntarii mele. Toate amintirile o sa le pun in cosul de nuiele Si-o sa le lepad in apele-nspumate Ale uitarii. Cand voi invata sa nu te iubesc, voi ingropa Razleata lacrima de pe pleoapa-ngreunata, Ma voi gandi la ce noi doi am fost odata, La cugetul ce-n mine-agoniza Prada durerii. Cand voi invata sa nu te iubesc, voi potoli Toate furtunile de ganduri asurzitoare, Voi aprinde o lumanare la mormantul imaginatiei inselatoare Si de vina de-a nu ma iubi te-oi absolvi. Dar pan’ce ochii tai adanci m-ademenesc Nu pot decat sa tac…sa sper…sa te iubesc…