pentru tine

Eu stiu sa spun ca te iubesc... fara cuvinte, cand trupu-ti desenez pe trupul meu de ceata, cand iti disting fantoma in cuburi reci de gheata ce se prefac in  lacrimi...  in palma mea fierbinte. Eu stiu sa spun ca te iubesc... fara cuvinte. Te-mbrac in nori si te strecor in viata mea pustie, sub stele te ascund cu strasnicie, sa nu te pierd… printre atatea labirinte. Prin degete-ti soptesc a mele simtaminte, din ochi impartasesc dorinta arzatoare, halucinant te-nvalui in ultima-mi suflare… Eu stiu sa spun ca te iubesc...chiar si fara cuvinte.

Femeie, tu, boare de vant racoritor pe trupul cald, muncit al unei stanci, imbratisezi si-arunci fiori adanci , inalti sublim intr-un vartej devorator. Femeie, tu, vulcan de magma clocotita cu focul sacru-arzand in maruntaie, te daruiesti pasiune -n valvataie chiar si atunci cand viata ti-e cernita. Arzi totu-n jur cand lacrimi te inunda, ne dai placeri, copii si bunastare ochii ne-ncanti cu forme-ametitoare, cu sani in care fata ni se-afunda. Femeie, mama, prietena, iubita, ne ierti de-atatea ori cand iti gresim, te inselam de-atatea ori, te parasim fara sa stim ca esti nepretuita. 

Am rămas în urma ta; nici ploaia revărsându-se-n puhoi n-ar izbuti a curge mai repede pe pietrele sihastre; Cu hohote-mi descânt blestemul…și inima-mi înmoi în sânge cald țâșnind șuvoi din vânturile-albastre. Mugește vuietul sub mine când ochii-nchid, mă-ncrunt a ură. Otrava vie se prelinge pe degetele lungi, cu nerăbdare pătrunde-n suflet, te-mpresoară cu flori de gheață ce murmură un infinit de gânduri negre, blestem amar de-nsingurare. În zilele ce ți-au rămas tu să trăiești precum un pustnic Și invizibil să rămâi oricărui chip ce pe-al tău cată; să fii scuipat, disprețuit, bătut ca ora în ceasornic, să ții în brațe o iluzie și să descoperi că e moartă, să-ți umpli viața doar cu jale și lacrimi după ce-ai iubit , s-ai ochi de foc când noaptea vine cu-ntunecatele ei umbre, să n-ai odihnă-n miez de noapte, din vis să te trezești subit, să cumpănești l`a mele vorbe, mai mult, la profeții ce-s sumbre. Iar peste zecile de ani când disperat te vei inchide între pereții minții tale ingust...

Ranesti cu suliti otravite, cu cutite deschizi rani scrijelite pe urme lasate de iubiri amagite, trecute, uitate-n dimineti ceruite. Prin zabrele ma zbat, in lanturi legata `n belciugele roase adanc, ferecata departe ,in grota prea intunecata a inimii tale demistificata. Strig singura-n tine, doar eu ma aud si ecoul raspunde in tipat surd; inima-ti ticaie intr-un ritm crud iar eu ma dizolv progresiv in absurd. Nu-ti pasa, nu stii cat te doresc... cu iluzii desarte ma amagesc. Noapte de noapte visez ca cersesc o iubire ingrata; ma umilesc.

Am adormit pe bratul tau aseara, cu stele-n par si luna la picioare. In dimineata m-ai trezit c-o dezmierdare, cu un sarut si cu-o cafea amara. Te-am intrebat de-a fost aievea ce-am trait sau doar himere-ntunecara-nchipuirea umbrind faptura-ti draga. Regasirea veni in zori cu un sarut pecetluit. N-a fost un vis , dovada-i langa mine cu trup desavarsit, ispititor, cu bratele-i ce ma cuprind usor ce-mi reamintesc cat mi-e de dor…de tine.